Ce avem de învățat de la italieni: la un asemenea ajutor de la stat, românii nici nu visează

de: Mădălina Bahrim
06 12. 2021

Când vine vorba despre formele sub care statul își apără cetățenii și îi sprijină din punct de vedere financiar, România are încă multe de învățat de la alte state europene. Italia, de exemplu, reprezintă un model demn de urmat pentru autoritățile noastre, deoarece își ajută foarte mult cetățenii, în această criză energetică.

De luni bune, Europa traversează multiple crize. Pe lângă cea sanitară, avem și o criză accentuată pe piețele de energie electrică și gaze naturale. Prețurile au crescut exponențial în ultima perioadă, iar statele au luat deja unele măsuri pentru a-și proteja cetățenii.

Și în România s-au adoptat legi favorabile consumatorilor finali în această perioadă, în speranța că povara financiară pe care românii o vor resimți, la plata facturilor, va fi diminuată.

Avem legea compensării facturilor, plafonarea prețurilor la energie, dar, cu toate acestea, avem încă multe de învățat de la alte state europene, care par să fie cu un pas în fața noastră în ceea ce privește strategia de sprijinire financiară a populației.

Ce a făcut Italia, mai exact

Italia reprezintă un model pentru noi, deoarece Ministerul Finanţelor din Italia intenţionează să cheltuie aproximativ 2,8 miliarde de euro din bugetul pe 2022 pentru a ajuta la protejarea consumatorilor de creşterea preţurilor la energie.

Important de menționat este că aici s-au alocat deja 1,2 miliarde de euro în luna iunie şi peste trei miliarde de euro în septembrie pentru a contracara efectele creşterii preţurilor la electricitate.

Banii aceștia sunt deja prevăzuți de miniștrii italieni în bugetul pentru anul 2022, pentru a se asigura că au fonduri suficiente care să susțină măsurile de sprijinire a populației, în această perioadă ce are un puternic caracter inflaționist, pe piețele internaționale de energie electrică și gaze naturale.

Mai mult decât atât, conform presei locale, Italia a cerut Uniunii Europene să analizeze soluţii pe termen mediu pentru a răspunde la creşterea facturilor la electricitate.